VERIFICARE TEHNICA PERIODICA CENTRALA (VTP)

Verificarea tehnica a centralei se realizeaza, la fiecare 2 ani, din 2 motive principale:

  1. Obligatie legala cu privire la siguranta dumneavoastra
  2. Pastrarea garantiei si prelungirea vietii centralei.

 

CENTRALA TERMICA NU ESTE UN ELECTROCASNIC!

Centrala este un echipament industrial, in casa ta, care cade sub incidenta unor reglementari ISCIR, si care dupa ani de neglijenta poate deveni foarte periculoasa.

BOOM! Este un caz exceptional, dar daca ne gandim la bani…. Orice lucru se strica, dar mai bine mai tarziu, decat PREA DEVREME.

Fie ca iti faci verificarile la 2 ani, fie ca nu, este decizia ta.

Indiferent de cand te hotarasti, Confort Tehno Instal, te va intampina cu seriozitate, sfaturi oneste si preturi la minimul pietii.

Legea nr. 64/21.03.2008:

Persoana fizică sau juridică ce utilizează un echipament termic are obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare iniţială sau reautorizarea, să ia măsurile necesare şi să se asigure că echipamentul este utilizat în condiţii de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii de către persoane autorizate de producător conform instrucţiunilor tehnice ale acestuia. Nerespectarea legislaţiei în vigoare privind utilizarea centralelor termice fără VTP de o firmă autorizată ISCIR duce la decuplarea de la reţeaua de combustibil gazos şi la o amendă cuprinsă între 2.000 şi 25.000 lei.

AVANTAJELE VERIFICARII CONFORT TEHNO INSTAL:

Curatare si verificare arzator
Verificare pierderi circuit hydraulic
Reglare si curatare electrozi
Igienizare schimbator primar
Verificare si curatare circuit gaze arse
Control dispositive de siguranta
Verificare functionare corecta ventilator
Verificare functionare corecta pompa de circulatie
Analize gaze arse
Reglare presiune combustibil
Refacere presiune vas expansiune

Gas-Boiler-Installation---Do-you-need-a-building-control-certificate-5524-v2

Servicii

PARTENERI